Friday, October 9, 2009

Dileme


Barbatii nu ar trebui sa aiba ziua de nastere. Pe certificatul lor de nastere ar trebui sa scrie "nascut in anul ..." si atat. Ar trebui sa isi serbeze "ziua de nastere" numai pana la varsta la care accepta cadouri jucarii si dulciuri. Sa va explic...
De fiecare data cand se apropie ziua de nastere a unui barbat fie el amic sau iubit sexul frumos si slab este pus la mare incercare. Ce cadou sa-i iau? De ce v-am lua cadou brichete sofisticate cand tot restul anului incercam sa va convingem ca fumatul nu face bine la sanatate? La fel si cu bautura. Poti sa faci cadou o bluza, un parfum, o carte daca citeste, ceva ce sa aiba legatura cu vreo pasiune de-a lui. Daca cunosti un barbat de mai mult de 5 ani esti pusa in mare dificultate. Trebuie neaparat sa repeti cadoul din anul unu sau doi. Daca mai pun la socoteala si Mos Craciun, Iepurasul ai incurcat-o. Daca are si nume de sfant clar ai ghinion. :))
La femei e simplu. Niciodata nu avem prea multe haine, cosmetice, parfumuri, creme (pentru maini, pentru picioare, pentru corp, pentru unghii si toate vin in variante de zi si noapte :)) ), bijuterii, tot felul de decoratiuni pt camera, flori. Cand ati epuizat toate prostiile astea care noua ne trebuiesc am implinit 70 de ani si mai departe nu mai conteaza.
Dar exista si o parte plina a paharului. Nu e dracu asa de negru. Orice i-ati face cadou peste doua luni va uita. Pentru ca barbatii nu tin cont de nimicurile astea, noi ne agitam ca Pepsi.
AM ZIS!!!

P.S.: Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca si atare.


Dar asa-i ca am dreptate, fetelor?

Thursday, October 8, 2009

9 luni, nu stiu cate saptamani si multe zile


Brrr... nu am mai scris aici de 9 luni. Altii fac un copil in timpul asta, mie atata imi ia ca sa scriu un nou post. =)) Cum este prea tarziu sa sun pe cineva si sa-i povestesc mai sanatos e sa scriu aici ceea ce ma "doare".
Am fost in seara asta la filarmonica, "Night of Queen". In program au fost lucrari din repertoriul Queen in aranjamente pentru cor si orchesta simfonica. Nu am cuvinte sa va spun ce frumos au sunat "Love of my live", "A kind of magic", "We will rock you" sau "We are the champions". Sala a fost plina, ba mai mult au fost destui oameni care au stat in picioare. Dar alta e durerea mea...
Cat de tunat in freza (ca sa nu folosesc alt apelativ) trebuie sa fi ca sa vii la filarmonica imbracat in pantaloni scurti, deasupra genunchilor, verde-brotacel + tricou + fular/esarfa?! Asta era un baiat. Sau sa ai pe cap o basca tricotata in toate culorile pamantului. Am mai vazut o fata imbracata in niste pantaloni scurti albi, dar scurti, de genul fund afara cu un maieu alb decoltat. Eu nu i-as lasa sa intre imbracati asa. Lumea a luat-o razna. E atat de greu sa te imbraci un pic elegant mai ales ca nu mergi sa dansezi pe mese, ci mergi intr-un loc in care stai si asculti, iar cei din fata ta sunt imbracati la costum?
Ceea ce mi-a placut insa a fost faptul ca erau o multime de doamne in varsta elegante si cu un zambet larg pe fata. Iti era mai mare dragul cand le vedeai. Si eu vreau sa ajung asa! :))

Sunday, December 14, 2008

Iubesc...


... culoarea verde, natura, muntele si marea, primavara pentru ghiocei si copacii infloriti,  vara pentu soare si balaceala, toamna pentru culoare si iarna pentru zapada si sarbatori.
... sa imi beau cafeluta cu lapte sau laptele cu un strop de cafea cum ar spune altii, linistita cu prietenele mele sau singura ascultand muzica.
... unghiile lungi si ingrijite, manichiura frantuzeasca, pielea fina, baile lungi cu sau fara spuma, lotiunile de corp, bronzul natural, parul cret, sapunul de santal
... copiii, nasucul, manutele si ganguritul  bebelusilor
... cartofii prajiti, pizza, lactatele, ciocolata cu lapte si ciocolata amaruie, mandarinele, prajitura cu visine, salata de varza, placinta cu varza, ciorba de burta
... sa ma plimb, sa fac cumparaturi, ciorapii pufosi, 
... pozele , albumele foto vechi, argintul, lumanarile parfumate sau colorate
... animalele, in special cateii, bobocii de rata
... calele, lalelele, ursuletii de plus, Winnie the Pooh, animatiile 
... persoanele cu simtul umorului si care nu se supara usor, oamenii sinceri
... noptile linistite de la munte si rasaritul de la mare, povestile care se lungesc pana dupa miezul noptii cu persoanele dragi
... apa, sa inot
... Craciunul si atmosfera din pragul sarbatorilor, beculetele si ornamentele din oras, bradul impodobit, cadourile
... familia, prietenii, camera mea
 

Monday, October 13, 2008

Thursday, October 9, 2008

Muzica romaneasca veche

Si cand zic veche, nu ma refer la Andre sau 3SE, ci la muzica usoara romaneasca veche, anii '60,'70,'80. Ok, cred ca deja v-am ingrozit. Multe dintre cunostintele mele ma considera cam ciudata pentru ca imi place genul asta de muzica, dar asta e, fiecare cu "pasaricile" lui. Mie mi se trage din copilarie, la mine in casa se asculta multa muzica si se canta mult. Am crescut cu Madalina Manole, am fost la un concert de-al ei, i-am dat flori, m-a pupat, mi-a ramas ruj pe obraji si nu m-am mai spalat pe fata 3 zile apoi. Aveam vreo 5 ani. Acum e demodat sa duci flori artistului preferat, e de mare jena sa stai jos intr-o sala la concert fara sa nu te zbengui, sa dai din maini si picioare, iar faptul ca mi-a ramas urme de ruj pe obraz e rusine, nu a folosit un ruj de calitate.
Constat ca sunt cam singura din cercul de cunostinte care a auzit de "Hai vino iar in gara noastra mica" sau "Daca pleci", iar acum aprox. o saptamana am redescoperit o melodie de la care nu-i mai stiam decat un vers: "Cele mai frumoase flori nu's panselutele nici trandafirii" si am inceput sa caut mai multe melodii care au fost mai mult decat hituri atunci cand eu nu eram nici in faza de proiect.
A nu se intelege ca nu imi place muzica din zilele noastre, ca nu imi place o noapte de zbenguiala in nush ce club, dar pentru o zi de toamna cu putin soare nu mi se pare nimic mai potrivit decat o selectie de melodii vechi romanesti. Pur si simplu imi ajung la suflet. ;)

Friday, October 3, 2008

"Dragostea dureaza 3 ani"

Asa se numeste cartea pe care tocmai am terminat-o de citit si este scrisa de Frederic Beigbeder. Pot sa va spun ca mi-a placut foarte mult, e o carte care trateaza cel mai "siropos" subiect in cel mai realist mod cu putinta. E o carte scrisa intr-un stil destul de cinic cu un realism care scoate dragostea din aceea sfera cu norisori roz pufosi si o aduce in zilele noastre pline de tentatii si incertitudini. Eu m-am regasit mult in aceasta carte, poate prea mult. :)
Va scriu mai jos cateva citate pentru ca nu ma prea pricep sa fac comentarii literare. Si va spun ca are un final neasteptat, dar va las pe voi sa il descoperiti.
  • Ni se spune deseori ca, dupa o vreme, pasiunea se transforma in "altceva", mai puternic si mai frumos. Ca acest "altceva" este Dragoste cu "D" mare, un sentiment, cu siguranta, mai putin excitant, dar, totodata, mai putin imatur. As vrea sa fiu foarte clar: acest altceva ma calca pe nervi si, daca asta e Dragostea, atunci le-o las puturosilor, descurajatilor, oamenilor "copti" care se balacesc in confortul lor sentimental. In ceea ce ma priveste, dragostea are un "d" mic, dar elanuri mari; nu dureaza ea prea mult, dar cel putin cand este aici, se simte. "Altceva-ul" ala al lor, in care ar vrea ei sa transforme dragostea, pare a fi o teorie inventata pentru mica lor satisfactie, pentru a se autolinisti trambitand ca altceva mai bun nu exista
  • Asta e cartea unui copil rasfatat, dedicata tuturor zapacitilor prea puri pentru a trai fericiti. Cartea celor care au rolul negativ si pe care nu-i caineaza nimeni. Cartea celor ce n-ar trebui sa sufere pentru o despartire pe care au provocat-o ei insisi, dar care totusi sufera din pricina unei dureri cu atat mai ireparabile, cu cat stiu ca sunt singurii vinovati.
  • Pentru a ramane indragostit, e nevoie ca in fiecare din noi sa existe o particica de insesizabil. Trebuie sa refuzi platitudinea, ceea ce nu inseamna sa nascocesti tresariri artificiale si cretine, ci sa stii sa fii uimit in fata miracolului fiecarei zile. Sa fii generos si simplu.
  • Am invatat, mai ales, ca, pentru a fi fericit, trebuie sa fi fost foarte nefericit. Fara ucenicia durerii, fericirea nu este solida. Dragostea care dureaza trei ani e aia care nu a urcat pe munti si nici nu a ajuns in prapastii, aia care iti cade mura-n gura. Dragostea nu dureaza decat daca fiecare ii cunoaste pretul si e mai bine sa-l platesti dinainte, altfel risti sa platesti nota ulterior.
Si cateva citate amuzante, dar nu departe de adevar:
  • Tipii sunt ca ardeii. Trebuie sa-i lasi la marinat.
  • E mult mai placut sa faci dragoste cand esti indragostit. Femeilor, chestia asta le da impresia ca preludiul dureaza mai mult, iar barbatilor ca dureaza mai putin.
  • In prima casatorie cauti perfectiunea, in cea de-a doua cauti adevarul.
  • ...daca nevasta e pe cale sa-ti devina prietena, e timpul sa-i propui unei prietene sa-ti devina nevasta.

Sunday, September 28, 2008

Locuri de vizitat intr-o viata

Unii doresc sa viziteze cine stie ce tari exotice, eu vreau sa colind tara mea in lung si-n lat. Si nu, nu e vorba de patriotism, ci pur si simplu cred ca avem o tara frumoasa cu multe locuri interesante si demne de vizitat.  Am spus in postul anterior ca voi vorbi mai mult despre locurile pe care as vrea sa le vizitez. Fiecare are un farmec aparte si sper ca data viitoare cand voi povesti despre ele sa va arat poze facute de mine, nu luate de pe google.
Incep cu Manastirea Curtea de Arges si Barajul Vidraru pe care de multa vreme imi doresc sa il vad.
 
Manastirile din Moldova sunt un alt punct de pe lista mea de calatorii. Am fost o singura data in Moldova, in Suceava, am rude undeva intr-un varf de munte. Nu a fost o experienta de care imi aduc aminte cu placere, dar un lucru pot sa va zic: PEISAJE SUPERBE. Neaparat trebuie sa repet experienta, de data asta intr-o companie placuta si cu rezerve de apa, nu de alta dar am facut niste alergii acolo de zile mari. Plus trebuie sa fie in afara postului, pe unde am fost am mancat numai mancare de post, dar am vazut cum se incondeiaza ouale, deci intr-un fel nu-mi pare rau.

Delta Dunarii o alta minune pe care as vizita-o de dragul peisajelor. As pescui si as manca peste, bineinteles ca nu pestii pe care ii prind eu, aceia se intorc inapoi in apa. :))

Valea Prahovei, Poiana Brasov alte obiective pe care le-as vizita, unul pe timp de iarna, altul vara. Ador muntele la fel cum ador marea.

Si fiindca vorbeam de mare, nu puteam sa o uit desi am vizitat-o de mai multe ori, dar de fiecare data e altfel, niciodata valurile nu suna la fel si sunt convinsa ca nici un rasarit nu e monoton.

As mai merge si in capitala, desi ca si obiectiv turistic nu mi se pare cine stie ce. Mi-ar placea sa vad Bucurestiul noaptea, mai precis centrul Bucurestiului. Multe lumini si cladiri impunatoare, fara prea multe gropi si mizeriile despre care se tot vorbeste la tv.

Si ar mai fi Cimitirul Vesel de la Sapanta, Castelul Bran, Peles, as mai trece inca o data Transfagarasanul, Valea Oltului plus multe altele care nu imi vin in minte acum.